JIM CLARK
Scris de Dragos Tiron pe mai 7, 2008
Scoţianul Jim Clark a fost unul dintre puţinii piloţi care au dominat autoritar Formula 1. Aproape invincibil în maşină, Clark părea însă vulnerabil în afara acesteia, fiind de o timiditate rar întîlnită în “Marele Circ”.
JIM CLARK – CAMPION MONDIAL 1963, 1965
Primul dublu-campion mondial britanic, Clark a crescut la ferma familiei sale din Berwickshire, în apropierea graniţei cu Anglia. Prima dată a aflat despre motorsport la vîrsta de 13 ani, din cărţi şi reviste. A început să conducă în secret maşina familiei în jurul fermei, apoi, la 17 ani, şi-a luat permisul de conducere.
Prima maşină personală a fost un Sunbeam Talbot, cu care a început în 1956 să concureze în raliurile locale. Ajutat de prietenii lui mai bogaţi, care îi puneau la dispoziţie maşini, a început să cîştige tot mai multe curse. Nu se simţea în largul lui cînd cîştiga, din cauza atenţiei pe care o manifestau ceilalţi pentru el, dar şi pentru că familia nu era de acord cu participarea lui la curse. Împins de la spate de prietenii lui, Jim a început să ia în serios cursele, demonstrînd un talent natural extraordinar, care a uimit pe toată lumea, inclusiv pe el însuşi.
AVÎNTUL
În 1958 a participat la o cursă pe Brands Hatch, pe un Lotus Elite, impresionîndu-l pe Colin Chapman, fondatorul Lotus, care concura şi el pe o maşină identică. Chapman l-a invitat să concureze pe un Lotus Formula Junior, iar Clark nu a dezamăgit, astfel că în 1960 a debutat în Formula 1, în ultima parte a sezonului. Prima lui experienţă a fost însă îngrozitoare. În Belgia, chiar în faţa lui, Chris Bristow a murit în urma unui accident, iar Clark a reuşit in extremis să evite trecerea peste corpul acestuia întins pe pistă. Cîteva tururi mai tîrziu, coechipierul lui Clark , Alan Stacey, a pierdut controlul maşinii după ce a fost lovit în faţă de o pasăre şi a murit. Jim Clark a recunoscut că după acea cursă a vrut să renunţe la Formula 1. A urît întotdeauna circuitul Spa, dar cu toate acestea a cîştigat acolo 4 ani la rînd.
TITLURILE
Primul lui sezon întreg de Formula 1 a venit în 1961, însă şi acesta a fost unul îndoliat. La Monza, Lotus-ul lui Clark a intrat în coliziune cu Ferrari-ul lui Wolfgang von Trips în virajul Parabolica, iar acesta din urmă a fost aruncat din maşină, pierzîndu-şi viaţa. Maşina şi-a continuat însă drumul şi a lovit mulţimea, omorînd 14 spectatori. Deşi Clark nu a fost de vină pentru accident, scoţianul a fost devastat şi a vrut să renunţe din nou. Colin Chapman l-a convins să rămînă, iar în următoarele patru sezoane, Clark a pierdut doar cursele în care maşina lui nu a fost fiabilă. În 1962, a pierdut titlul mondial după o scurgere de ulei survenită în ultima cursă, însă în 1963 totul a mers bine şi Clark a cîştigat primul titlu. În 1964, Clark a pierdut din nou din cauza maşinii (tot o scurgere de ulei, tot în ultima cursă), iar în 1965 a obţinut al doilea său titlu, cîştigînd 6 curse din 10.
TIMIDUL CLARK
Clark şi Chapman erau ca fraţii. Chapman îi admira sinceritatea, modestia şi integritatea, spunînd despre Clark că era la fel de impresionant atît ca pilot, cît şi ca om. Clark nu cunoştea multe despre tehnică, bazîndu-se pe Chapman la acest capitol. În mod remarcabil însă, chiar şi atunci cînd maşina avea probleme, scoţianul era competitiv. Cu o sinceritate dezarmantă, Clark spunea însă că nu ştie de unde venea această viteză.
Publicul îl iubea pe timidul campion, devenit între timp o vedetă şi în America, unde cîştigase cursa de 500 de mile de la Indianapolis. Ura conferinţele de presă şi era neajutorat în apariţiile publice. Chiar dacă era admirat de colegi, nici unul nu l-a cunoscut bine. Graham Hill şi Jackie Stewart, ambii extrovertiţi, găseau în Clark exact opusul: calm şi cu sînge rece în maşină, dar emotiv în public. Titlurile i-au adus mulţi bani, iar Clark s-a stabilit la Paris. Mergea la circuite cu maşina lui, un Lotus Elan, adesea însoţit de o femeie. Nu a fost niciodată însurat, însă intenţiona să se stabilească la ferma din Scoţia alături de prietena lui. Nu-i plăceau angajamentele de durată, aşa că toate contractele lui durau maximum un an, ca să poată fi liber să plece atunci cînd voia.
MOARTEA NEAŞTEPTATĂ
Cariera lui în Formula 1 a continuat pînă în 1968, cînd a cîştigat al 25-lea Grand-Prix din 72 de participări, depăşind recordul lui Fangio. La fel ca argentinianul, Clark greşea foarte rar şi a avut foarte puţine accidente, fapt care a făcut ca moartea lui neaşteptată să fie cu atît mai greu de înţeles. Pe 7 aprilie 1968, Lotus-ul lui a avut o explozie de pneu într-o cursă de F2 la Hockenheim, derapînd la viteză foarte mare. Nu existau parapeţi la acea vreme, maşina oprindu-se într-un copac. Clark a murit în urma accidentului. Lumea motorsportului a fost şocată, iar mulţi au simţit că Formula 1 şi-a pierdut inima. Colin Chapman a spus că şi-a pierdut cel mai bun prieten. “Cel mai mult îmi va lipsi zîmbetul lui”, a spus Graham Hill.
Sursa : AutoF1.ro
